Iată câteva dintre cele mai frecvente motive de îngrijorare – și modalități clare și liniștitoare de a răspunde:

„Copilul meu are nevoie de smartphone ca să fie în siguranță pe drumurile către și de la școală.”

Toți vrem ca cei mici să fie în siguranță – iar familiile presupun adesea că un smartphone este cea mai bună soluție. Dar smartphone-urile nu oferă doar conexiune – ele expun și la conținut dăunător, grupuri de chat și presiunea de a răspunde mereu. Chiar și cu cele mai bune intenții, pot duce copiii în lumi pentru care nu sunt pregătiți.

Mai există și problema în creștere a furturilor de telefoane. Aproximativ 500 de copii sunt tâlhăriți pentru telefonul lor în fiecare zi în Marea Britanie (ONS, 2019), iar mulți elevi recunosc că folosesc telefonul în timp ce merg, ceea ce duce la accidente și situații riscante.

Un telefon simplu (doar apeluri și SMS) este mai mult decât suficient pentru urgențe sau schimbări de plan – și, de multe ori, face drumul mai sigur, nu mai periculos.

„Am nevoie să pot contacta copilul în timpul zilei.”

Această preocupare apare frecvent. Dar adevărul este că încă poate fi contactat – la fel ca întotdeauna. Școlile au sisteme clare și funcționale pentru a transmite mesaje urgente. Iar unul dintre marile beneficii ale mediului școlar este că oferă copiilor spațiul să învețe să se descurce singuri, să devină încrezători și independenți, fără să aibă nevoie să verifice telefonul la fiecare 5 minute.

„Vreau să știu unde este copilul meu în permanență.

Înțelegem că urmărirea GPS poate oferi o doză de liniște. Dispozitive precum AirTag-uri sau ceasuri GPS sunt alternative excelente – accesibile, discrete și mai puțin predispuse să fie pierdute sau furate. Totuși, merită să ne gândim la mesajul pe care îl transmitem urmărind copiii constant. Îi ajută să se simtă în siguranță și de încredere – sau anxioși și supravegheați? Studiile arată că, deși unii copii se simt liniștiți prin urmărire, mulți interiorizează ideea că lumea este prea periculoasă sau că nu sunt capabili să se descurce singuri. În timp, acest lucru le poate submina încrederea în sine.

O variantă mai echilibrată este un telefon simplu sau verificări la ore stabilite.

„Copilul meu are nevoie să mă contacteze în timpul zilei.”

La fel ca mai sus – acest lucru este posibil. Școlile sunt pregătite pentru astfel de situații. Dar, în cele mai multe cazuri, contactul permanent nu ajută cu adevărat copilul – dimpotrivă, îl ține înapoi. Gestionarea problemelor minore, rezolvarea neînțelegerilor sau amintirea echipamentului de sport fără intervenția părinților construiește reziliență și încredere în sine.

„Trebuie să-i pregătim pe copii pentru lumea digitală.”

Suntem 100% de acord. Dar realitatea este: să înveți să folosești un smartphone nu ia ani – ia minute. Ce necesită timp și maturitate este să înveți să gestionezi distragerea, presiunea, funcțiile adictive și expunerea la conținut dăunător. O zi școlară fără smartphone nu înseamnă să respingem tehnologia. Înseamnă să oferim copiilor timp și spațiu să-și construiască bazele necesare pentru a o gestiona eficient mai târziu.

„Copilul meu are diabet și își folosește telefonul din motive medicale.”

Desigur – dacă un smartphone este folosit în scopuri medicale reale, acest lucru este perfect acceptabil. Fiecare școală va face ajustări rezonabile pentru a susține copiii cu nevoi de sănătate specifice. Politicile de tip „școală fără smartphone” nu sunt despre restricționarea accesului medical necesar, ci despre asigurarea că dispozitivele sunt folosite cu un scop clar și în interesul sănătății mintale a copiilor.

„Telefonul copilului meu are control parental.”

Controalele parentale pot ajuta – dar sunt departe de a fi infailibile. Potrivit unui sondaj realizat de Parentkind în mai 2024, 58% dintre adolescenți spun că părinții lor nu au setat niciodată controale pe telefonul lor. Iar dintre cei care au avut, aproape jumătate – 47% – spun că au găsit metode de a le ocoli.

Așadar, deși controalele oferă o liniște temporară, ele nu reprezintă o protecție reală pe termen lung. Iar nu pot filtra presiunile sociale care vin odată cu utilizarea smartphone-ului: chat-uri de grup constante, comparații, conținut nepotrivit.

„Copilul meu are nevoi speciale și chiar are nevoie de telefon.”

Știm că există excepții și situații complexe, și nu pretindem că există o soluție unică pentru toți. Pentru elevii cu nevoi speciale, școlile pot și trebuie să facă aranjamente individuale. O politică „fără smartphone” nu este menită să îngreuneze viața familiilor, ci să creeze un mediu de învățare mai sănătos pentru majoritatea copiilor, majoritatea timpului.

Școlile care au renunțat la smartphone nu se mai uită înapoi

Știm că ideea de a deveni o școală fără smartphone poate părea descurajantă la început. Dar din nou și din nou, școlile care au făcut această schimbare ne spun același lucru: a fost mai ușor decât se așteptau, iar impactul a fost uriaș.

Profesorii vorbesc despre clase mai liniștite, mai puține distrageri și elevi mai implicați. Părinții spun că s-au simțit ușurați după implementarea unei politici clare. Iar cel mai important, copiii spun că se simt mai puțin presați, mai prezenți și mai capabili să se concentreze.

Odată ce schimbarea e făcută, devine rapid noul normal.
Iar pentru multe școli, singura întrebare rămâne: de ce n-am făcut asta mai devreme?